Învaţă limba persană în 2017
Limba persană, vorbită încă din antichitate ca limbă oficială a Imperiului Persan, a traversat istoria ca limbă a elitei culturale din întreg Orientul Mijlociu. Numeroase invenţii şi descoperiri ale vorbitorilor limbii persane şi strămoşilor lor au îmbogăţit civilizaţia umană contemporană: cultivarea grâului, spanacului şi viţei de vie; domesticirea găinii şi a caprei; inventarea cărămizii şi a lăutei, care ulterior a evoluat ajungând la chitara zilelor noastre; inventarea jocurilor de şah, table şi polo călare; primele forme ale religiei monoteistă, sistemului bancar şi drepturilor omului; mâncărurile din carne tocată şi îngheţata. Învăţaţii persani Avicena, Razi şi Omar Khayyam au adus contribuţii importante în medicină, poezie, matematică, filosofie şi astronomie. Superioritatea culturii persane a dus la supravieţuirea iranienilor şi asimilarea tuturor cuceritorilor militari (turci, arabi, mongoli...). În spaţiu românesc scrierile lui Dimitrie Cantemie, Mihail Sadoveanu şi Mihai Eminescu au fost influenţate pozitiv de valoarea poeziei persane îmbogăţind astfel literatura românească.
Vorbită astăzi nativ de peste o sută de milioane de oameni (ca limbă oficială în Iran, Afganistan şi Tadjikistan) cunoaşterea limbii persane oferă acces direct la o moştenire culturală impresionantă dar şi la poziţii importante în firmele care au relaţii de afaceri cu acest spaţiu extrem de bogat în resurse naturale.
Suntem singura instituţie din România (alături de Universitatea Bucureşti) unde se organizează cursuri de limbă şi civilizaţie persană. Aceste cursuri se adresează bucureştenilor care îşi doresc mai mult de la ei înşişi, indiferent de vârstă. Toţi doritorii sunt bineveniţi; cursul este susţinut de Mihai Cernătescu, traducător din literatura persană şi doctor în Istoria Islamului. Inscrierea se face la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.. Informaţii suplimentare puteţi obţine şi pe pagina de internet www.iranul.ro sau direct la numărul de telefon 0721192402.