Târg internațional de mediu la Teheran
La Teheran tocmai s-a desfășurat a 13-a ediție a Târgului Internațional de Mediu al Iranului, eveniment cu numele ”Iran Enviro 2014”. Târgul, unul dintre cele mai importante din Orientul Mijlociu pe acest domeniu, s-a desfășurat la Complexul Expozițional Permanent al Teheranului cu participarea a peste 250 de firme din Iran, Italia, Germania și Finlanda.
Somnul Ahmad Ali Keikhah, director adjunct al Organizației Mediului Iranului, a participat la târg și a declarat: ”Politica și dezvoltarea economică a țării trebuie să țină cont de mediul înconjurător. Progresul nu înseamnă numai sporirea producției și dezvoltarea industrială, mediul înconjurător trebuie să fie o prioritate a statului. Trebuie să înțelegem că fără un mediu înconjurător sănătos oamenii nu pot trăi sănătos.”
Firmele străine participante la târg au urmărit în principal investiții în diferite sectoare ale energiei alternative. Impresionat de târg și vorbind cu greu limba engleză, domnul Giuseppe Campaniello, director general la Geoenergy a declarat: ”Iranul are tot: soare, râuri, pământ, energie solară și pământ. Nu este numai gaz natural și petrol în Iran.”
Conform specialiștilor, Iranul este pe locul 14 în lume la producerea de energie electrică dar consumul de energie electrică al țării depășește producția internă. Oficialii iranieni spun că încearcă reducerea cantității de combustibili fosili folosiți în producerea energiei electrice și înlocuirea lor cu energie electrică nucleară. Mediul înconjurător ar beneficia din această modificare a producției energiei electrice.
__________________________________________________________________________________
Articol și fotografie preluate de pe pagina de internet a Canalului PressTV. Sursă: http://www.presstv.ir/detail/2014/02/17/351044/iran-enviro-expo-2014-held-in-tehran/