Metroul din Teheran
Teheranul este singurul oraș iranian care are un sistem de metrou funcțional, cu o lungime totală de 120 de kilometri. La ora actuală orașele iraniene Mashhad, Isfahan, Shiraz, Tabriz, Ahvaz și Karaj își construiesc propriile sisteme de metrou.
Cea mai comodă, ieftină și rapidă modalitate de a călători în Teheran este cu metroul. Rețineți că (dintre cele șase vagoane ale trenului) primul și ultimul vagon sunt destinate în exclusivitate femeilor, deși femeile călătoresc liber și în celelalte patru vagoane. Metroul Teheranului este modern, curat și artistic. Cerșetorii lipsesc cu desăvârșire dar am mai văzut vânzători ambulanți de diverse produse mici. Televizoare imense prezintă reclame scurte, modalități de transfer între linii și principalele știri ale zilei. În stații și pe culoarele de trazit sunt expuse o sumedenie de reclame comerciale dar și lucrări artistice decorative, majoritatea cu tentă religioasă, naționalistă sau mitologică. O călătorie cu metroul costă aproximativ 0,3 RON. Aproape toate stațiile de metrou au magazine, standuri de ziare, bancomate, parfumerii, mici restaurante și magazine alimentare. Toate căile de acees la stațiile de metrou au scări rulante; multe dintre ele au camere de rugăciune, toalete și lifturi.
______________________________________________________________
Harta rețelei de metrou a Teheranului în 2013.
Sursă foto: http://metro.tehran.ir/
Aglomerație la metrou.
Sursă foto: http://www.nasimonline.ir/NSite/FullStory/News/?Id=482094
Stație de metrou de suprafață.
Sursă foto: http://www.irna.ir/fa/News/80365919/%D8%A7%D9%82%D8%AA%D8%B5%D8%A7%D8%AF%DB%8C/%D8%AF%D9%88%D9%84%D8%AA_%D8%A7%D8%AC%D8%B1%D8%A7%DB%8C_%D8%B7%D8%B1%D8%AD_%D9%85%D8%AA%D8%B1%D9%88_%D8%AA%D9%87%D8%B1%D8%A7%D9%86_%D8%A8%D9%87_%D8%A2%D9%85%D9%84_%D8%B1%D8%A7_%D8%AA%D8%B6%D9%85%DB%8C%D9%86_%DA%A9%D8%B1%D8%AF%D9%87_%D8%A7%D8%B3%D8%AA