Logo Cosmin.jpg

invata limba persana la biblioteca judeteana arges

Invata limba persana GRATUIT!

VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners

Echipa negociatorilor iranieni merge la Viena

Catherine Ashton and iranian negotiating teamEchipa de negociatori nucleari a Iranului, condusă de ministrul de externe Mohammad Javad Zarif, a plecat spre Viena pentru a participa la o nouă rundă de discuții cu G5+1 (SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia, China + Germania) marți 18 februarie 2014. În seara zilei de luni 17 februarie Zarif se va întâlni cu doamna Catherine Ashton, ministra politicii externe a Uniunii Europene și conducătoarea echipei de negociatori a G5+1. Discuțiile de marți se vor concentra asupra noilor centrifuge iraniene și asupra reactorului de apă grea de la Arak. Sâmbătă 15 februarie 2014 ministrul de externe iranian declarase că această nouă rundă de negocieri dintre Iran și G5+1 se va desfășura cu respectarea ”drepturilor și intereselor” Teheranului. Negocierile dosarului nuclear iranian sunt îndreptate spre găsirea unei soluții asupra dosarului și semnarea unui acord cuprinzător, după ce în luna noiembrie a anului 2013 cele două părți au semnat un acord preliminar.

 

 


Ministrul de externe Zarif este însoțit la Viena de: Abbas Araqchi (vice-ministru al afacerilor externe pe probleme legale și afaceri externe), Majid Takhte-e-Ravanchi (vice-ministru al afacerilor externe pe probleme europene și americane), Hamid Ba’eedinejad (director general al biroului Politică și Afaceri Internaționale din Ministerul de Externe al Iranului), Davoud Mohammadnia (consilier al ministrului de externe pe probleme legale) și de Mohammad Amiri (director general al Organizației Energiei Atomice a Iranului).
Din echipa de negocieri G5+1 fac parte: Wendy Sherman (subsecretară de stat a SUA), Simon Gass (director politic al ministerului britanic de externe), Jacques Audibert (director politic al ministerului francez de externe), Hans-Dieter Lucas (consilier în ministerul de externe german), Sergei Rybakov (vice-ministru de externe al Rusiei) și Wang Min drept reprezentant al Chinei.

__________________________________________________________________________________
Articol și fotografie preluate de pe pagina de internet a Canalului PressTV. Sursă: http://www.presstv.ir/detail/2014/02/17/351039/iran-nuclear-negotiators-head-to-vienna/