Logo Cosmin.jpg

invata limba persana la biblioteca judeteana arges

Invata limba persana GRATUIT!

VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners

Iranul vrea din Rusia rachete S-300 nu Tor

Mohammad Reza Sajjadi, ambasadorul iranian la Moscova, a respins propunerea Rusiei de a înlocui sistemele defensive S-300 comandate de Iran din Rusia cu sisteme Tor pe motiv că ”Tor nu îndeplinesc funcțiile îndeplinite de S-300”.

Citeşte mai departe: Iranul vrea din Rusia rachete S-300 nu Tor
Printr-un contract semnat în anul 2007, Rusia se obligă să vândă Iranului cel puțin cinci sisteme defensive de rachete S-300. Rusia a refuzat să livreze sistemele S-300 pretextând că sunt acoperite de a patra fază a sancțiunilor impuse Iranului de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.
În septembrie 2010 Dmitry Medvedev (atunci președinte al Rusiei) a semnat un decret care interzice vânzarea sistemelor S-300 Republicii Islamice Iran. Ca urmare, Iranul a înaintat o plângere Curții de Justiție de la Geneva și a acționat în justiție compania rusă exportatoare de arme Rosoboronexport (companie cu capital majoritar de stat).
Pe data de 30 mai 2013 domnul Sergei Chemezov, director executiv al companiei rusești Russian Technologies (Rostech) a declarat că Moscova încearcă să ajungă la o înțelegere cu Iranul pentru a își retrage plângerea de la Geneva pentru că șansele Rosoboronexport de a câștiga procesul privitor la sistemele S-300 ”sunt mici”.
După ce nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, Rusia a propus Iranului să îi vândă sisteme Tor în locul sistemelor S-300. Tor este un sistem mobil de rachete antiaerian desemnat să opereze la înălțimi medii, joase și foarte joase. Aceste rachete pot lovi avioane, rachete de croazieră, vehicule aeriene fără pilot sau ținte balistice.
Chemezov a declarat că Statele Unite ale Americii a desfășurat presiuni puternice pentru ca Rusia să nu livreze rachetele S-300 Iranului sub pretextul sancțiunilor ONU. Oficialul rus a adăugat că ulterior SUA și-a modificat discursul și a precizat că rezoluția ONU nu menționează sistemul defensiv S-300. SUA a afirmat că nu a intervenit și că Rusia nu a onorat contractul cu Iranul din proprie inițiativă.

________________________________________________________________
Articol preluat de pe pagina de internet a canalului PressTv. Sursă: http://www.presstv.ir/detail/2013/06/11/308354/iran-rejects-russias-offer-on-s300/
Fotografia arată sistemul mobil de rachete defensive rusești S-300. Sursă: http://www.presstv.ir/detail/2013/06/08/307773/iran-awaiting-russias-reply-on-s300s/

 

Nave militare iraniene așteptate la Astrahan

Oficial militar rus a declarat că în lunile următoare nave militare iraniene sunt așteptate să ancoreze la Astrahan, baza navală a flotei rusești din Marea Caspică.

Citeşte mai departe: Nave militare iraniene așteptate la Astrahan
Postul de radio Vocea Rusiei a adus la cunoștință luni 27 mai 2013 că serviciul de presă al Zonei Sud a Armatei Rusiei a anunțat că nave militare iraniene sunt așteptate să ancoreze la Astrahan. Vizita navelor iraniene face parte dintr-un plan mai larg care urmărește extinderea cooperării internaționale dintre statele litorale ale Mării Caspice. Comandanții navali iranieni sunt așteptați să se întâlnească la Astrahan cu comandantul flotei rusești din Marea Caspică, dar data exactă a vizitei nu a fost anunțată.
La începutul lunii aprilie 2013 un grup de vase militare rusești au ancorat în portul iranian sudic Bandar Abas venind dintr-o lungă călătorie în Oceanul Pacific.
În ultimii ani de zile Iranul și-a intensificat prezența navală militară în apele internaționale pentru a proteja rutele navale și a asigura protecție vaselor comerciale și tancurilor petroliere. Pe 21 martie 2013 Flota 24 a Forțelor Navale Iraniene (formată din distrugătorul Sabalan și purtătorul de elicoptere Kharg) a ancorat în portul orașului Colombo din Sri Lanka, după ce patrulase Strâmtoarea Malacca din Asia de Sud Est și efectuase cu succes misiuni în oceanele Indian și Pacific. Anterior, flota ancorase pe 4 martie în portul chinez Zhangjiagang după ce navigase 13.000 de kilometri în 40 de zile.
Colaborând la eforturile internaționale de combatere a pirateriei, Marina Militară a Iranului a realizat misiuni de patrulare în Gulful Aden din luna noiembrie a anului 2008. Aceste misiuni au fost de protecție a mavelor comerciale și în special ale tancurilor petroliere deținute sau închiriate de Iran.
Republica Islamică Iran a declarat în repetate rânduri că prezența militară navală departe de porturile iraniene aduce un mesaj de pace și prietenie țărilor din regiune.

________________________________________________________________
Articol și fotografie preluate de pe pagina de internet a canalulul PressTV din 28 mai 2013. Sursă: http://www.presstv.ir/detail/2013/05/28/305826/iran-navy-fleet-to-dock-at-russian-port/

Prezența iraniană în Marea Roșie


Comandantul marinei Sudanului salută rolul Iranului în securitatea Mării Roșii.

Citeşte mai departe: Prezența iraniană în Marea Roșie
Locotenentul general Dalil al-Daw, commandant al marinei Sudanului, a declarat că prezența vaselor iraniene în Marea Roșie asigură securitatea în aceste ape. Domnia sa s-a întâlnit joi 9 mai 2013 în Iran cu contraamiralul Iranian Habibollah Sayyari, comandantul marinei Iranului și a declarat: ”Navele militare iraniene au combătut eficient pirateria iar acum statele litoralului Mării Roșii se bucură de o bună securitate”. Comandantul sudanez a spus că vizita pe care o efectuează în Iran urmărește să să dezvolte relațiile bilateral între cele două state și a adăugat că Teheranul a acceptat să ofere marinei sudaneze echipament military de care are nevoie pentru a securiza zona de litoral.

Citeşte mai departe: Prezența iraniană în Marea Roșie
Contraamiralul Iranian a declarat că vasele militare iraniene au acostat în două rânduri în porturi sudaneze și Iranul plănuiește să mai acosteze în Sudan. Domnia sa a adăugat că cele două părți au convenit pentru continuarea colaborării în vederea securității de navigație în Golful Aden și Strâmtoarea Bab el-Mandeb, strâmtoare care leagă Marea Roșie de Golful Aden: ”Urmărim atent mișcările țărilor străine în Golful Aden, Marea Omanului și Strâmtoarea Bab el-Mandeb”. Sayyari a subliniat că vasele militare iraniene prezente în apele internaționale au combătut pirateria și au reușit eliberarea vaselor comerciale iraniene și chinezești deturnate de pirați în Golful Aden. Domnia sa a continuat spunând că Iranul este gata să antreneze porțele navale sudaneze și și-a exprimat încrederea că cele două țări își vor dezvolta colaborarea maritimă.

________________________________________________________________
Fotografii și articol preluate de pe pagina de internet a agenției iraniene Press TV din 10 mai 2013. Sursa: http://www.presstv.ir/detail/2013/05/09/302632/iran-source-of-security-in-red-sea-sudan/
Prima fotografie: Distrugătorul Iranian Jamaran și vasul militar transportator de elicoptere Bushehr ancorate în Sudan.
A doua fotografie: Oficiali navali sudanezi salută vasul militar transportator de elicoptere Kharg ancorat la Port Sudan în Sudan. 

Iranul neagă implicarea în Criza Siriană

Teheranul respinge declarațiile lui Laurent Fabius, ministrul francez de externe, despre implicarea Iranului în Criza Siriană ca o încercare de a distrage atenția de la amestecul Franței în țările arabe.

Citeşte mai departe: Iranul neagă implicarea în Criza Siriană
Sâmbătă 25 mai 2013 Laurent Fabius și-a exprimat opoziția față de prezența Iranului la conferința de la Geneva referitoare la criza din Siria, conferință care se va desfășura în luna iunie. Ministrul francez a declarat că ”Iranul nu caută o soluție politică în Siria și este implicat direct în această criză.”
Duminică 26 mai 2013 Abbas Araqchi, purtător de cuvânt al ministerului de externe iranian, a răspuns acuzațiilor ministrului francez: ”Comentariile domnului Fabius nu sunt adevărate și își propun să acopere intervenția masivă a Franței în afacerile interne ale Siriei. Aceste intervenții au cauzat imense pierderi umane în rândul populației siriene. Republica Islamică Iran a sprijinit întotdeauna încetarea violențelor și implementarea de reforme în Siria. Iranul consideră dialogul național între sirieni ca singură soluție pentru această criză.”Domnia sa a acuzat țările care vând arme în Siria că sunt de vină pentru creșterea insecurității acestei țări.
Criza din Siria a început în luna martie a anului 2011. De atunci mulți civili, soldați și personal de securitate au fost uciși în acțiuni violente. Statul sirian acuză intervenția externă de problemele cu care se confruntă. Este raportat că foarte mulți dintre militanții care luptă împotriva regimului Bashar Assad sunt de alte naționalități. Un raport publicat de ziarul francez Le Monde, arată că aproximativ 200 de francezi au călătorit în Siria în ultimul an de zile pentru a sprijini milițiile anti-Assad. Pe 18 mai 2013 președintele sirian a declarat că militanții cu care luptă trupele guvernamentale în diferite părți ale țării provin din 29 de țări diferite.

________________________________________________________________
Articol și fotografie preluate de pe pagina de internet a canalului PressTV din 27 mai 2013. Sursă: http://www.presstv.ir/detail/2013/05/27/305642/iran-denies-french-claims-on-role-in-syria/

Trupele militare americane înconjoară Iranul


Din Oman, Emiratele Arabe Unite și Kuweit până în Turcia și Israel, zeci de baze militare americane înconjoară Iranul.

Citeşte mai departe: Trupele militare americane înconjoară Iranul
Baze militare ale SUA continuă să înconjoare strategic Iranul, deși retragerea militară SUA din Irak de la sfârșitul anului 2011 se poate spune că a mai echilibrat balanța regională în favoarea Iranului. În timp ce forțe americane se retrag din multe regiuni ale globului datorită reducerilor bugetare, și au început o retragere graduală din Afganistan ce se va finaliza în anul 2014, prezența miliară americană rămâne vastă în continuare.
SUA au o forță militară activă de 1,4 milioane de oameni dintre care aproximativ 350.000 de militari sunt desfășurați în cel puțin 130 de țări din întreaga lume. Unele trupe păstrează pozițiile deținute din timpul Războiului Rece, dar multe sunt deplasate în apropierea zonelor de conflict din Orientul Mijlociu. La multe dintre cele peste 750 de baze militare internaționale, antreprenori privați și cetățeni din țările terțe formează o mare parte din personal, la care se adaugă militarii rezerviști și personalul civil angajat în Pentagon.
Instalațiile militare ale SUA în Orientul Mijlociu servesc la supravegherea Iranului deși prezența lor în regiune a fost serios extinsă cu mult înainte ca Iranul să devină cea mai citată ”amenințare” externă. Mehran Kamrava, director al Centrului pentru Studii Regionale și Internaționale din Școala de Diplomație Externă a Universității Georgetown, spune că sunt trei motive pentru care SUA au dorit prezența militară în Orientul Mijlociu: ”Asigurarea resurselor petroliere, garantarea securității Israelului și combaterea amenințărilor la adresa intereselor americane au fost prioritățile inițiale ale activității militare americane în regiune înainte de Războiul din Golf. Ulterior prezența militară directă americană nu a avut o formă de impunere dar umbrela de securitate a fost o decizie politică conștientă din partea țărilor Golfului Persic. Forțele SUA au abilitatea de a transfera forță atunci când este nevoie prin intimidare și de a atenționa potențialele amenințări că SUA își poate încorda mușchii dacă este necesar. Este o combinație între atenționare și practică, prin transfer de logistică, mișcări de trupe, de provizii și de servicii. Așadar, aceste baze militare nu sunt acolo din cauza Iranului, dar în mod sigur Iranul a dat SUA motive pentru a spori numărul bazelor militare din regiune. Nu trebuie să fii un savant ca să înțelegi că Iranul este înconjurat militar.”
Pentru că tensiunile cu Iranul s-au amplificat la începutul lunii ianuarie, o hartă a locațiilor presupuse de baze militare americane din vecinătatea Republicii Islamice Iran a circulat în presă. Harta de mai sus prezintă ultimele informații, recunoscute oficial de armata SUA, prezentate în media sau prezentate de site-uri de informații militare precum Global Security.
Înainte de atentatele din SUA de pe 11 septembrie 2001, majoritatea trupelor militare americane staționau în Europa și Estul Asiei. Modificările ulterioare au fost dramatice prin campaniile succesive din Afganistan. Aria de funcționabilitate a noilor facilități militare s-a lărgit pentru a lupta simultan în două războaie, de o parte și de cealaltă a Iranului.
În anul 2002 contraamiralul Craig R. Quigley, principal purtător de cuvânt al Centrului de Comandă SUA (CENTCOM) din Tampa (în Florida), a declarat: ”Este foarte important, de exemplu, să continuăm construirea de aerodromuri într-o serie de locații de pe perimetrul Afganistanului. În timp, aceste facilități pot fi folosite la multe operațiuni precum operații de luptă, evacuare medicală și transportul asistenței umanitare”. În timp ce SUA și-au concentrat în mare parte atenția asupra acestei regiuni, și-a transferat și trupele din Arabia Saudită spre alte state arabe din Golful Persic, state unde regimurile politice au stabilit noi aranjamente de securitate cu SUA.
Noile datele transmise de CENTCOM agenției Al Jazeera pe 30 aprilie 2013 arată că sunt aproximativ 125.000 de militari americani în vecinătatea Iranului: 90.000 de militari în Afganistant și în apropierea acestei țări, angajați în Operațiunea Enduring Freedom; aproximativ 20.000 de militari americani desfășurați terestru în alte regiuni ale Orientului Mijlociu; aproximativ 15-20.000 de militari americani îmbarcați pe nave militare.
Leon Panetta, ministrul apărării al SUA, a spus că SUA după retragerea din Irak vor avea 40.000 de militari în regiunea Golfului Persic. Dar numărul exact, locația și misiunea acestor forțe în afara Afganistanului este aproape imposibil de determinat.
Oscar Seara, consilier pe probleme publice la CENTCOM, a transmis un mesaj Al Jazeera care spune că ”Suntem obligați să respectăm dorințele unor țări gazdă care ne-au cerut să nu dăm detalii despre prezența militară a SUA de pe teritoriul lor”. Întrebat dacă poate confirma sau nega informațiile despre harta de mai sus, domnia sa a răspuns: ”Sensibilitățile partenerilor noștrii limitează ceea ce putem spune despre relațiile noastre militare.”
Numărul trupelor transmis pe 31 decembrie 201  de Defense Manpower Data Center arată 57.479 de trupe americane ”nerepartizate” în întreaga lume, sunt aflate în locații nespecificate. Departamentul de statistici a refuzat să clarifice dacă un număr semnificativ al acestor trupe staționează în Orientul Mijlociu.
Purtătorul de cuvânt Seara de la CENTCOM doar a confirmat că ”Flota a Cincea are baza în Bahrein. Pentru altceva trebuie să contactați ministerul apărării al Bahreinului. Putem confirma Baza Arifjan, Buehring și Patriot. Pentru orice altceva, trebuie să contactați ministerul apărării din Kuweit.”
În ciuda unor asemenea eforturi ale oficialilor americani de după 9 septembrie 2001 de a păstra în umbră aceste informații, militari americani din trupele aeriene, terestre și navale sunt îndrăzneț poziționați în Oman și Emiratele Arabe Unite în sudul Iranului, în Turcia și Israel în vestul Iranului, în Turcmenistan și Kârgâzstan în nord, în Afganistan și Pakistan în estul Iranului. Mai mult decât atât, SUA au parteneriate militare apropiate cu Georgia și Azerbaijan în regiunea Munților Caucaz, acolo unde trupele americane sunt îndeplinesc misiuni de antrenament și unde facilitățile locale sunt folosite pentru a transporta provizii peste Marea Caspică spre Afganistan. Atunci când Pakistanul a închis rutele de transport ale NATO spre Afganistan, țările din Asia Centrală precum Uzbekistan și Tadjikistan au devenit crucial de importante pentru transportul de bunuri ne-letale prin Rețeaua de Distribuție Nordică în zona de conflict din sud. A apărut teama de reluare a ”Marelui Joc” căci SUA au intrat în competiție directă pentru influență regională cu Rusia și China.
Anul 2012 a arătat clar o creștere a bazelor militare americane în Golful Persic, mai ales prin sporirea numărului de trupe gata de luptă din Kuweit, dar numărul este neclar căci oficialii evită clarificarea ”întinderii globale a arhipelagurilor de baze americane”. Pentagonul a spus că prezența este mai mică, că sunt urmărite colaborările cu trupele locale mai degrabă decât sporirea numărului de trupe americane. Oficialii americani au declarat că abundența militară americană din Golful Persic urmărește ”o reacție rapidă și forță de urgență”, nu un preludiu al războiului.
În afara locațiilor trecute pe harta de mai sus, Marina SUA a anunțat în vara anului 2012 trimiterea probabilă a unor portavioane în Golful Persic. Vasul de război transformat USS Ponce este desemnat să fie folosit de Marina SUA în misiuni îndreptate împotriva piraților și pentru a ”izola” Iranul. În timp ce portavioanele trebuie să circule regulat în Golful Persic, noua navă poate rămâne în același loc săptămâni întregi.
Într-un mesaj, locotenent Rebecca Rebarich, purtătoare de cuvânt a Flotei a Cincea a SUA, a transmis că ”Sunt două portavioane operaționale în aria de responsabilitate a Flotei a Cincea. Portavionul USS Enterprise (CVN 65) operează în Marea Omanului și îndeplinește misiuni de sprijin pentru Operațiunea Enduring Freedom. Portavionul USS Abraham Lincoln (CVN 72) îndeplinește misiuni de securitate maritimă în Golful Arabic. Sunt aproximativ 16.000 de militari îmbarcați în zona de responsabilitate a Flotei a Cincea pe mai mult de 40 de nave militare, vase de pază de coastă și vase auxiliare”.
Franța are și ea un portavion nuclear, portavionul Charles de Gaulle, care a pornit spre Golful Persic în februarie 2013. Franța a stabilit Baza de Pace în 2009, o bază aeriană la Abu Dhabi. Oficial această bază nu este îndreptată împotriva Iranului, puterea dominantă a celeilalte părți a Golfului Persic. Iranul a răspuns și a respins ”creșterea prezenței militare străine în regiune”.
Deși instalațiile militare SUA în Turcia, Israel, Djibouti și Diego Garcia nu sunt în aria de responsibilitate a CENTCOM, ar putea fi folosite în cazul unui conflict cu Iranul.
În afara bazelor prezentate pe harta de mai sus, mai sunt și baze militare americane mai mici, dar și baze aparținând altor țări dar care sunt folosite de militari americani dar nu sunt recunoscute drept baze militare americane. Sunt suspecte, dar neconfirmate și unele instalații ascunse.
Chalmers Johnson, scriitorul american care a lansat termenul ”Imperiul bazelor militare”, a explicat că repoartele din 2011 omit bazele de spionaj, facilitățile din zonele de război și alte locații sensibile.
Comandouri americane sunt desfășurate în regiune, ele făcând parte din Comandamentul de Operațiuni Speciale (SOCOM). Aceste comandouri îndeplinesc misiuni secrete și sunt compuse din echipe speciale terestre: Army Green Berets și Rangers; navale SEALS; forțe aviatice de comando; maritime: Corpul Special de Operațiuni.

________________________________________________________________
Articol și fotografie preluate de pe pagina de internet a agenției Al Jazeera. Sursă:
http://www.aljazeera.com/indepth/interactive/2012/04/2012417131242767298.html