iranul.ro

Cele scrise aici se bazează în principal pe amintirile pe cere le-am strâns când cutreieram Iranul, caracterul lor obiectiv spre să fie respectat de strictețea istoricului. Iar subiectul este orașul Shush,  principala opțiune a Iranului pentru a fi inclus pe lista World Heritage a UNESCO în anul 2014, cum a anunțat domnul Mohammad Hassan Talebian, vicepreședintele Organizației Patrimoniului cultural, Artizanatului și Turismului a Iranului. Orașul este situal în sud-vestul Iranului, la 250 de kilometri de fluviul Tigru, în provincia Shush și a mai fost nominalizat pentru includerea în listă și în anul 2012, dar fără rezultat.

Orașul Shush, numit și ”Susa” în persana veche, este una dintre cele mai vechi așezări umane din regiunea Orientului Mijlociu și din întreaga lume. Shush a fost capitala culturii și Imperiului Elamit și a fost capitală de iarnă a dinastiilor locale, printre care se numără și dinastia Achemenidă, pentru aproape 2800 de ani. În oraș au locuit o serie de profeți biblici, iar un mormânt atribuit apostolului Daniel (Râul Karkheh este menționat în Biblie, în Cartea lui Daniel 8:12,16) este loc de pelerinaj religios în regiune. Shush este unul dintre locurile în care s-a născut civilizația și puterea persană antică.
Săpăturile arheologice în oraș le-au început francezii în urmă cu 150 de ani și le-au continuat arheologii iranieni în principal după Revoluția Islamică din Iran. Au fost descoperite urme ale vechilor civilizații iraniene și chiar urme de așezări urbane din perioada neoliticului. Mitologia greacă atribuie fondarea orașului Shush regelui Memnon din Aethiopia, unul dintre personajele capodoperie Iliada a lui Homer. În anul 647 înainte de Hristos regele asirian Assurbanipal cucerește și jefuiește orașul răzbunând umilințele sutelor de ani în care elamiții i-au supus pe babilonieni. O tabletă descoperită de arheologul Austen Hanry Layard la Niniveh relevă acest episod: ”Am cucerit Susa, marele oraș sfânt, orașul zeilor și misterelor lor. Am cucerit palatele lor, le-am luat aurul, zeii și bogățiile. Am distrus ziguratul din Susa, am spulberat acoperișurile strălucitoare din cupru. Am șters de pe fața pământului templele elamiților, le-am răspândit în vânt zeii și zeițele. Am devastat mormintele vechilor lor regi, le-am dezgropat oasele. Am devastat toate privinciile stăpânite de elamiți.” Nici animalele sălbatice nu se compărtă așa cu dușmanii lor.
Un alt episol tragic pentru oraș a fost cucerirea și jefuirea lui de către Alaxandru Macedon în anul 330 înainte de Hristos, visteria cu cele 40 000 de bare de aur și argint a încăput pe mâna veneticilor greci. Dar abia distrugerile cauzate de armatele arabe islamice din anul 638 au șters orașul de fața pământului, pentru a doua oară în istorie. A urmat apoi invazia mongolă din 1218, cruzimea acestor cuceritori sălbatici și barbari depășind imaginația minții umane. Orașul nu s-a mai ridicat niciodată la importanța culturală și politică avută în antichitate.
Arheoligiul francez Jean-Marie Jacques de Morgan a construit la sfârșitul secolului al XIX-lea în interiorul orașului un castel, similar castelelor medievale franceze, pentru a depozita materialele arheologice descoperite și drept centru pentru săpăturile arheologice. Castelul a fost ridicat folosind și cărămizi din alte construcții antice, precum ziguratul de la Choqazanbil din apropiere. Este probabil cel mai mare exemplu din istorie de distrugere voită a vestigiilor antice pentru examinarea lor științifică. Spre rușinea lor, arheologii străini au îndepărtat cele mai importante vestigii descoperite în oraș, iar acum Codul lui Hammurabi este expus la Muzeul Luvru din Franța.
Am vizitat în mai multe rânduri orașul Shush în perioada în care am locuit în Iran, rămânând și eu, ca și ceilați, mut în fața ingeniozității și măreției iranienilor antici. Numai să iți imaginezi construcția lor și este un efort pentru mintea umană. Fără discuție cel mai important obiectiv al orașului este complexul morilor de apă de pe râul Karkheh (unul dintre cele patru râuri ale Paradisului), mori care măcinau grânele iranienilor antici. Este impresionant modul în care acei oameni, cu mijloacele lor primitive, au reușit să stăpânească natura pentru a-și îmbunătăți viața. Este, cred eu, cel mai bun exemplu al sentimentului datoriei stăpânilor în fața supușilor: imperiile iraniene antice s-au caracterizat prin îmbunătățirea vieții celor pe care au reușit să îi cucerească. Toleranța și spiritul datoriei explică de altfel și perioadele îndelungate în care iranienii antici au stăpânit o serie de teritorii întinse, multe în afara teritorului din imediata apropiere a capitalelor lor.
În cursul vizitelor mele la Shush nu am putut trece cu vederea starea deplorabilă în care se află majoritatea morilor de apă antice din complex. Sunt mai mult de zece și cred eu că statul iranian ar trebui să refacă măcar una dintre ele, spre a arăta vizitatorului contemporan măreția minții și voinței strămoșilor antici.
Întotdeauna, acum după ani de zile, când mă poartă gândul la vestigiile antice din Iran, regret sincer atenția exagerată pe care statul contemporan iranian o acordă perioadei islamice și relativul dezinteres pentru antichitate. Este drept că Iranul medieval musulman a avut străluciri de geniu și a adus un aport enorm la civilizația umană universală. Dar cum să neglijezi aceste vestigii, aceste semințe și leagăne ale civilizației umane? Numai în provincia Khozestan sunt mai multe și mai valoroase vestigii antice decât în întreaga Europă. Dacă statul iranian contemporan ar fi unul sărac, aș putea înțelege lipsa aceasta de interes, dar nu este. Este cea mai bogată țară a lumii (sau măcat una dintre primele) dacă ne referim numai la resursele naturale abundente. Cultural vorbind, țara are o cultură de o valoare inestimabilă, marea ei majoritate datând din perioadele ante-islamice. Și iar mă cuprinde așa, cum se întâmplă cînd mă poartă gândul la Iranul antic, o suparare pe regimul contemporan iranian că mi-e greu să o spun în cuvinte. Și vă îndemn pe voi, să fiți curajoși și să mergeți acolo, să descoperiți un popor frumos, primitor și sincer, cum rar se găsește pe fața pământului. Și minunile create de el.
Iar UNESCO ce face? A refuzat în 2012 includerea complexului morilor de apă de la Shush pe lista monumentelor de patrominiu universal. Sunt nebuni! Eu am văzut acele mori de apă, unele sunt de dimensiunea unor blocuri de 4 etaje săpate în stâncă. Este impresionant ce au gândit și au realizat iranienii antici într-o vreme în care mare parte a lumii trăia din vânătoare și se îmbrăca cu pielea ”trofeelor” răpuse. Și nu spun mai mult, rămân cu dulcerile aduceri aminte ale anilor în care cutreieram Iranul, descoperind bogăția culturală a acestui popor ales încă din antichitate pentru a face lucruri mari, a sprijini umanitatea în drumul ei spre civilizația și progres.

__________________________________________________________________________________
Fotografie preluată de pe pagina de internet a Canalului de Știri PressTV. Sursă:
http://www.presstv.ir/detail/2014/06/02/365165/iran-to-offer-ancient-shush-to-unesco/
Am mai folosit date preluate din sursele: http://en.wikipedia.org/wiki/Shush_castle
http://en.wikipedia.org/wiki/Karkheh
http://en.wikipedia.org/wiki/Susa

Zilele acestea am citit un articol interesant pe pagina de internet a Organizației Patrimoniului Cultural a Iranului. Această organizație este extrem de puternică și are ca scop al activității păstrarea și promovarea culturii iraniene. Articolul, legat de renovarea vechilor porți ale Teheranului, m-a bucurat mult căci am vizitat în repetate rânduri unele dintre aceste porți și am observat necesitatea renovării lor. Aceste porți de accesc în oraș datează majoritatea dintre ele din perioada în care dinastia Qajară a condus Iranul (1785-1925) și a făcut din orașul Teheran capitala țării. În acea perioadă a istoriei Teheranul era înconjurat de ziduri de apărare împotriva năvălitorilor și accesul se făcea prin aceste porți. Ulterior, orașul Teheran s-a extins, zidurile dintre porți și-au pierdut scopul practic defensiv și au dispărut, dar unele porți au rămas. Lăsând la o parte rolul militar jucat în istorie, porțile oglindesc astăzi sensibilitatea pentru frumos a poporului iranian și sunt minunat ornate cu modele caracteristice culturii persane fiind un martor peste timp al arhitectirii islamice iraniene.

Articolul amintit prezintă împuternicirea dată de domnul Ahmad Masjedjami, președintele Comisiei Numelor Străzilor din Consiliul Local al Teheranului, domnului Mujtaba Shokeri referitoare la renovarea acestor porți. Domnul Shokeri afirmă că vechile porți ale Teheranului, unele aflate într-o stare avansată de degradare, vor fi renovate. Cităm din declarația domniei sale: ”Teheranul a fost un oraș islamic și șiit. Orașul a avut 14 porți principale de acces (fiecare purtând numele celor 14 principali sfinți șiiți) și 114 turnuri întărite (număr identic cu cele 114 de capitole ale Coranului). Astăzi unele dintre ele au dispărut cu totul. Pentru promovarea și renovarea acestor porți istorice, pe data de miercuri 7 mai 2014 voi vizita aceste porți, sau locul unde au fost, împreună cu o delegație formată din membri ai Comisiei Numelor Străzilor Teheranului, specialiști și ziariști”.
În continuare, domnul Ahmad Masjedjami a declarat: ”Felul în care a fost construit vechiul Teheran arată limpede cultura și religia poporului iranian. Dacă orservăm vechile hărți ale orașului vedem că Teheranul a fost construit cu față spre Mecca, centrul religiei islamice”.
Fotografia adăugată de mine acestui scurt comentariu arată Poarta Teheranului din orașul Qazvin, poartă pe sub care am trecut de multe ori în anii trăiți în Iran. Și această poartă a fost cândva un punct de acces în Qazvin, dar astăzi se află în interiorul orașului, lângă terminalul de autobuze care leagă Teheranul de Qazvin. Am ales această fotografie pentru că este reprezentativă din punct de vedere al arhitecturii pentru porțile care urmează să fie renovate în Teheran și pentru că îmi reamintește momente dragi trăite acolo.
مجتبی شاکری،‌رئیس کمیسیون نامگذاری شورای شهر تهران اعلام کرد دروازه‌های تاریخی تهران احیا می‌شوند. او برای این کار قصد دارد روز هفدهم اردیبهشت به اتفاق اعضای کمیسیون نامگذاری از محل سابق این دروازه‌ها دیدن کند تا زمینه برای احیای دوباره این آثار فراهم شود.
_______________________________________________________________

Sursă citate: http://www.chn.ir/NSite/FullStory/News/?Id=110130&Serv=3&SGr=14
Sursă fotografie: http://www.panoramio.com/photo/85951610
 
 

Am citit cu inocența copilăriei Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift, dar chiar și atunci am considerat că este numai o poveste. Descoperirile arheologice științifice din Iran mă determină însă să accept că în afara poveștilor lui Swift, oamenii pitici au existat. Descoperirile arheologice din satul Makhunik din provincia iraniană Khorasan au uimit întreaga lume.
Aflat la aproximativ 100 de kilometri est de orașul Kerman, satul Makhunik ne poartă cu gândul la orașul Liliput din poveștile lui Swift. Conform rapoartelor arheologice, orașul antic Makhunik aparținea civilizației Aratta și piticii umani se presupune că au populat zona până în jurul datei 6000 înainte de Isus Hristos. Structurile în miniatură descoperite afirmă fără îndoială existența acestor prichindei.
Descoperirea, pentru prima dată a unei mumii în anul 2005, susține teoria existenței piticilor. Mumia, piticul de 25 de centimetri, a uimit întreaga lume. Corpul a fost descoperit în pământ de doi contrabandiști care intenționau să îl vândă în Germania pentru trei milioane de dolari. Arheologii care au analizat mumia afirmă că trupul se poate să fi fost mumificat în mod natural.

Studiile arheologice nu au putut determina exact vârsta la care mumia și-a încheiat viața, dar vârsta estimată a piticului este de 16-17 ani. Cercetările efectuate în regiune au arătat că până aproape de contemporaneitate înălțimea medie a oamenilor din Makhunik atingea rar 150 de centimetri. În perioada contemporană însă oamenii au ajuns la înălțimea normală a omului.
Satul Makhunik este și locul unde s-a descoperit cel mai vechi steag metalic din istoria umanității.

_______________________________________________________________

Articol inspirat din știrea Canalului de Știri PressTV. Fotografia provine din aceeași sursă: http://www.presstv.ir/detail/2014/05/27/364383/iran-old-dwarf-city-astonishes-visitors/
 

Au trecut mai mult de zece ani de zile de la deschiderea Muzeului de Antropologie de la Meimand, realizată odată cu festivitatea de prezentare turistică a orașului Kerman. Muzeul se află lângă templul de venerare a focului de lângă satul Meimand și conține artefacte istorice cu vârsta de trei mii de ani. În muzeu se află obiecte casnice, fotografii și planuri de prezentare a vieții rurale a persanilor din antichitate. Pentru că vitrinele de protecție lipsesc, unii vizitatori își iau acasă amintiri din acest muzeu. Lipsa banilor și condițiilor necesare păstrării și restaurării, face ca unele exponate să se degradeze. Praful acoperă toate obiectele expuse, unele dintre ele puse grămadă unele peste altele din lipsa spațiului. În unele vase antice se pot vedea aruncate cojile semințelor unora dintre vizitatorii muzeului.

Domnul Hossein Shamsaldini, responsabilul Muzeului de Antropologie de la Meimand a declarat: ”Datorită lipsei vitrinelor de protecție, unii vizitatori au furat exponate mici. Din această cauză alte exponate mărunte le-am luat din muzeu și le păstrăm acasă. Muzeul nu are buget, curățenie fac două femei din partea locului care nu sunt plătite pentru asta. Pentru buna funcționare a muzeului și păstrarea în condiții optime a exponatelor am solicitat dulapuri și vitrine. Chiar am și pregătit locul lor de amplasare în muzeu. Până acum responsabilii nu au dat nici un răspuns cererilor noastre”.
وضعیت نابسامان موزه مردم شناسی میمند و اختصاص نیافتن بودجه به آن و نبود شیشه‌های محافظ برای نگهداری اشیای تاریخی آن سبب شده تا چند شی دزدیده و سایر اشیا در شرایط بدی نگهداری شوند.
__________________________________________________________________________________

Articol și fotografie preluate de pe pagina de internet a Agenției de Știri a Organizației Patrimoniului Cultural al Iranului. Sursă: http://www.chn.ir/NSite/FullStory/News/?Id=109033&Serv=3&SGr=22